Harap-Alb, un basm nemuritor, în premieră la Teatrul „Căluțul de mare”

Mirela STÎNGĂ – culturaconstanta.ro vineri, 7 aprilie 2023

La final de săptămână, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ vine în fața tinerilor spectatori cu o premieră, în regia lui Lică Gherghilescu, cel care, la începutul acestui an, îi invita pe adolescenți să afle care este… „Prețul demnității“.

De această dată, experimentatul actor Lică Gherghilescu aduce în prim-plan un basm cunoscut scris de Ion Creangă: „Harap-Alb“, cu un text concentrat și adaptat zilelor noastre de către tânărul actor Sergiu Bucur.

HARAP-ALB-600x445.jpg

„Este un spectacol modern, mai comprimat, deoarece trăim în lumea vitezei și răbdarea copiilor nu mai e aceeași ca pe timpul copilăriei noastre. De aceea totul este mai dinamic. Scenografia este realizată de prietenul și colaboratorul nostru mai vechi, Mihai Constantin Ranin. Textul este realizat de un actor de-al nostru tânăr, Sergiu Bucur, care a reușit să comprime basmul astfel încât să nu pierdem mesajul lui că în viață este și cu bine și cu rău, iar la vârsta aceasta copiii trebuie să învețe că există speranță, iar binele întotdeauna, mai devreme sau mai târziu, va învinge. Muzica foarte frumoasă este semnată de un coleg de-al nostru, al meu și al managerului Aurel Palade, de la Facultatea de Arte, Alexandru Neș, a spus regizorul Lică Gherghilescu.

Spectacolul „Harap-Alb“ aduce pe aceeași scenă actori ai Teatrului „Căluțul de mare”, dar și studenți de la clasa prof. univ. dr. Lică Gherghilescu de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius”: Adi Gheo, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian, Emanuel Cristoiu, Ion Ciolan, Grațian Prisacariu/ Cristian Mitescu, Andrei Stroescu, Dan Cojocaru, alături de Tudor Cioboteanu, Călin Bațagoi, Teodora Parpală, Narcisa Hanganu, Leticia Purice, Ștefania Trofin și Betty Blumetti.

„Avem (n.r. Teatrul „Căluțul de mare”) un parteneriat cu Universitatea Ovidius și în acest fel le dăm șansa studenților, viitori actori, să facă primul pas pe o scenă profesionistă, iar noi ne putem folosi de tinerețea lor și îi ajutăm, dându-le roluri mai mici, să se obișnuiască cu scena”, a mai spus regizorul spectacolului.

Alături de actori, micii spectatori se vor bucura și de magia păpușilor, pe care le vor descoperi în personaje-cheie: Cerbul, Ursul, Pasărea-Măiastră și Căluțul, ajutorul de nădejde al temerarului Harap-Alb.

Premiera spectacolului „Harap-Alb“, programată sâmbătă, 8 aprilie, de la ora 10.30, se joacă cu casa de bilete închisă.

Articol publicat în culturaconstanta.ro în 7 aprilie , 2023. Autor: Mirela STÎNGĂ


Articole din secțiunea: Mass Media