JOCURI ÎN OGRADA BUNICILOR

- spectacol cu specific tradițional românesc -


JOCURI ÎN OGRADA BUNICILOR - spectacol cu specific tradițional românesc

  • Durata spectacolului: aprox. 45 min.
  • Vârsta: 3++
  • Scenariul, regia artistică și scenografia: Vera Stoykova (Varna, Bulgaria)
  • Asistență regie: Lică Gherghilescu
  • Ilustrația muzicală: Lică Gherghilescu
  • În distribuție: Inga Marcu/ Claudia Brădescu, Grațian Prisacariu/ Tiberiu Roșu, Rovena Paraschivoi/ Daniela Vlad, Daniel Minciună/ Ion Ciolan

Într-o lume în care viteza și tehnologia par să fi luat locul poveștilor spuse la gura sobei, spectacolul “Jocuri în ograda bunicilor” ne readuce aminte de bucuria lucrurilor simple. În ograda bunicilor, locul în care aerul miroase a fân proaspăt și a copilărie, oalele, lingurile și măturoaiele prind viață, devenind animale, păsări și personaje dintr-o lume de poveste în care imaginația are cea mai mare putere. Prin joc și joacă, copiii descoperă farmecul tradițiilor populare românești, respectul pentru natură și bucuria muncii simple, făcute cu drag.

Spectacolul vă invită să vă folosiți imaginația pentru a transforma lumea din jurul nostru, pentru a găsi echilibru între vis și realitate. ’’Jocuri în ograda bunicilor’’ nu este doar o poveste spusă prin marionete, ci o lecție de viață despre creativitate, comunitate și un mod de a trăi sănătos, aproape de natură, aproape de poveștile copilăriei noastre.

Pentru că educația curată începe prin joacă, iar joaca deschide drumul către o viață plină de respect pentru tradiții, plină de sens și frumusețe !


JOCURI_ÎN_OGRADA_BUNICILOR-1.jpg JOCURI_ÎN_OGRADA_BUNICILOR-2.jpg JOCURI_ÎN_OGRADA_BUNICILOR-3.jpg

Articole din secțiunea: Repertoriu